Aseară, după ce am spus rugăciunea, fetiţă mea Ioana îmi zice: “Mami, eu nu veau să-nchid ochii.”;
Eu am întrebat-o: “De ce Ioana?” –
“-mie mi-e fică”
“Ţi-e frică? Oare de ce?“
Eu deja ştiam răspunsul la întrebare, dar ea nu a vrut să îmi răspundă.
Am ajutat-o eu: “Ţi-e puţin frică de cineva?”
“- Da”
“-De lup?”
“-Da”
Şi am început să-i explic că nu este lup decât în poveste, dar fetele mele cred atât de mult în poveşti încât, de ceva timp, nu le mai citesc poveşti cu lupi. Însă, nu ştiu cum se face că în aproape toate poveştile pentru copii, se regăseşte personajul lupului înfiorător. Problema este că la noi, totul este la dublu…dacă Ioanei îi este frică, şi Mariei Nicole îi este.
Noi avem un obicei seară: ele îşi aleg o carte de poveşti, citim câte două trei poveşti…până mami adoarme, pentru că pe ele oricum nu le ia somnul:-)