Am inceput scoala!

Am inceput si noi scoala!
Trebuie sa recunosc, nu am asteptat-o deloc …adica, EU nu am asteptat-o. Fetele, insa, erau nerabdatoare sa mearga la scoala, eu nu.
Si va spun si de ce, ele au facut 6 anisori inainte cu o saptamana sa inceapa scoala si mi s-a parut ca e totusi devreme. Si totusi le-am inscris, pentru ca asa e sistemul romanesc, toti copiii care implinesc varsta de 6 ani pana la 1 septembrie sa mearga la scoala.
Normal ca am avut emotii, am plans, nu imi vine sa cred cum au trecut anii, cat de mari s-au facut, dar ce e important dintre toate, faptul ca au crescut frumos si daca nu ma ocupam de acest aspect, nu ma simteam acum in regula. Pot spune ca avem doi copii fericiti.
Programul acum este altul si evident, este fooooarte greu sa ne trezim dimineata, desi avem grija sa fim in pat destul de devreme, adica pana in ora 21.
Dimineata, ne trezim la ora 6:50, desi suntem la limita cu timpul, caci fetele mele se trezesc greu si doar cu giugiuleli, iar eu nu ma pot abtine sa nu le pupacesc. Inca au gust si miros de bebe😅, si, recunosc, imi place sa ma joc cu ele😁, sunt papusile mele, iar ele adora sa ma joc cu ele.
Asa trecem la urmatorul pas, datul jos din pat. Merg la toaleta si se spala singure, iar eu le pieptan si le ajut la imbracat cand sunt foooarte somnoroase, si da, trebuie sa specific ca au obiceiul de a sta fooarte mult la oglinda, isi studiaza dintii, ochii, incep sa se joace, si atunci incepe distractia…adica incep eu: Fetelor, grabiti-va, intarziem! Haide, Ioana! Haide, Maria! Nu va mai prostiti! ….urasc sa trag de ele, dar nu am ce sa fac.
Desigur, eu ma trezesc la 6, pregatesc pachetelul de dimineata pe care fetele il mananca in masina pana ajungem la scoala. Au si al 2 lea pachet, in ghiozdan. Cateodata le fac sandwich, alteori prefera un iaurt, sau fructe cu biscuiti, combinam cat de mult putem, sa obtinem un mic dejun sanatos si divers. Pe drum incercam sa stam linistite, sa ne pregatim de scoala, evident ca nu tot timpul reusim. Dupa scoala avem diferite activitati despre care va voi vorbi intr-un alt articol viitor!🤗
Succes, dragi mamici si dragi pitici, la scoala!👏🤗

Leave a Reply

Your email address will not be published.